Nu a socotit ca tâlhărie

Postat Feb 05, 2016 de Adrian Ebens În interior Tatăl și Fiul Accesări: 303

Nu a socotit ca tâlhărie

Adrian Ebens

 

Care este solia care absoarbe totul și care ar trebui să fie proclamată lumii în aceste zile din urmă?

„Într-un sens special, adventiştii de ziua a şaptea au fost puşi în lume ca străjeri şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume ce piere. Asupra lor luminează lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le-a fost dată o lucrare de cea mai mare însemnătate — proclamarea primei, celei de-a doua şi celei de-a treia solii îngereşti. Nu există o altă lucrare de o aşa mare importanţă. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenţia”. (Mărturii vol. 9, pag. 19)

Și care este tema centrală a soliilor celor trei îngeri?

„Câţiva mi-au scris, întrebând dacă solia îndreptățirii prin credință este solia îngerului al treilea, iar eu am răspuns: „Acesta este întradevăr solia îngerului al treilea”. (Review and Herald, 1 aprilie 1890)

Cine a trimis această solie și care este mesajul ei?

„Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis o foarte preţioasă solie prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credința în Garantul divin; a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale și spre iubirea Sa neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să le poată împărţi oamenilor daruri bogate, împărtășindu-i omului neajutorat darul nepreţuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare și să fie însoţită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.” (Mărturii pentru pastori, pag. 91.92)

Cum este subiectul singurului Fiu Născut legat de solia îndreptățirii prin credință? Observaţi introducerea la cartea lui E.J. Waggoner, „Hristos și neprihănirea Sa”:

„În primul verset al capitolului al treilea din Epistola către Evrei găsim un îndemn ce cuprinde toate recomandările date creştinului. Acesta este următorul: „De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii

noastre, Hristos Isus.” Făcând aceasta mereu şi într-un mod inteligent, aşa după cum Biblia ne îndrumă, luând aminte la Isus Hristos aşa cum este El, omul va fi transformat într-un creştin desăvârşit, pentru că “privind suntem schimbaţi.” (Hristos și Neprihănirea Sa, pag. 5)

A.T. Jones ne aduce mai aproape și mai clar acest principiu de a privi la Hristos. Primul capitol al cărții sale „Calea consacrată către desăvârșirea creștină” începe cu o chemare să examinăm cuvîntul „astfel” din afirmația lui Pavel din Evrei 8:1, „un astfel de Mare Preot”. Observaţi ce spune el:

„Disponibilitatea lui Hristos, poziția lui Hristos, și natura lui Hristos aşa cum a fost El în trup în lume sunt prezentate în capitolul al doilea din Evrei mai deplin decât în orice alt loc din Scripturi. Dar acest lucru este în al doilea capitol, iar primul capitol î-l precede. Prin urmare, adevărul și gândul prezentate în primul capitol sunt esențial anterioare capitolului doi. Primul capitol trebuie să fie pe deplin înțeles ca să putem urmări gândul și ca să înțelegem adevărul din al doilea capitol. În primul capitol din Evrei, înălţimea, poziţia şi natura lui Hristos aşa cum era El în cer înainte de a veni pe pământ, sunt prezentate mult mai deplin ca oriunde în Scriptură. De aceea, este clar că o înţelegere a poziţiei şi naturii lui Hristos aşa cum El a fost în cer este esenţială pentru o înţelegere corespunzătoare a poziţiei şi naturii Sale atunci când a fost pe pământ.” (Calea consacrată spre desăvârșirea creștină, pag 11,12)

În esență, ceea ce Jones și Waggoner ne spun este că atunci când noi privim la Hristos „așa cum este El” descoperit în Scriptură și în special în Evrei unu și doi, vom fi transformați în același chip și vom primi neprihănirea care va produce păzire a tuturor poruncilor în această viață.

Prin urmare, dacă vrem să-L cunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu „așa cum este El”, dacă vrem să cunoaştem poziția Sa adevărată și natura Sa când era în ceruri, în primul rând va trebui să cunoaştem exact cine este Fiul lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm dacă El este născut sau nenăscut, trebuie să știm dacă El este un Fiu prin moștenire sau este un Fiu numai ca titlu. Dacă vrem să-L cunoaștem pe Isus „așa cum este El”, este vital să cunoaștem adevărul despre Fiul lui Dumnezeu. Dacă nu cunoaștem acest adevăr, atunci nu vom putea să fim transformaţi în asemănarea lui Hristos dar și mai rău, dacă vom asuma o concepție greșită, vom fi cu siguranță transformaţi în imaginea lui Satana, tatăl tuturor Hristoșilor mincinoși și al idolilor imaginației .

Prin urmare, cunoașterea corectă a Fiului lui Dumnezeu este chiar miezul înțelegerii neprihănirii prin credință. Cum est posibil acest lucru? Cum facem conexiunea? Luați în considerare acest pasaj:

Filipeni 2:5-6: „ Lăsați să fie în voi această minte, care era şi în Hristos Isus; Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu” (Biblia fidela)

Biblia ne spune clar că Hristos nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu. Întrebarea vitală ce trebuie să ne-o punem aici este: pe ce bază Hristos nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu? Pe ce baza încrederea Lui? Să-l lăsăm pe A.T Jones să clarifice această problema:

„Care este, așadar, gândul cu privire la Hristos în primul capitol din Evrei?

Mai întâi de toate, ne este prezentat “Dumnezeu” - Dumnezeu Tatăl - ca interlocutor al omului care “a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri” şi care “la sfârşitul acestei zile ne-a vorbit prin Fiul”.

În felul acesta, ne este introdus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Apoi, despre El şi despre Tatăl Său, ne este scris: „pe care El [Tatăl] L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care El [Tatăl] a făcut veacurile”. Aşadar, înainte de a ne fi prezentat spre a-L considera ca pe un Mare Preot, Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este prezentat ca împreună Creator cu Dumnezeu, ca fiind Cuvântul viu, activ în procesul creaţiunii – „şi prin care El [Dumnezeu] a făcut veacurile”.

După aceea, despre Fiul lui Dumnezeu Însuşi, citim: „El, care este oglindirea slavei Lui [a lui Dumnezeu] şi întipărirea fiinţei Lui [a lui Dumnezeu] ["imprimarea adâncă a substanței Sale" RV marja], şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”.

Acest lucru ne spune că în ceruri natura lui Hristos era natura lui Dumnezeu, că El în persoana Sa, în natură Lui, este chiar întipărirea exactă, este chiar caracterul și substanța lui Dumnezeu. Asta spune că, în cer, așa cum a fost El înaintea venirii Sale în lume, natura lui Hristos a fost, în esență, natura lui Dumnezeu.

Prin urmare, în continuare este scris despre El că a fost „făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obţinut prin moştenire un nume nespus mai minunat decât ei”. Acest nume mult mai minunat este numele „Dumnezeu”, care, în versetul al optu-lea, este dat de Tatăl Fiului: „Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna”.

Astfel, El este „atât mai” bun decât îngerii cum Dumnezeu este mai bun decât îngerii. Şi din această cauză, El are un nume „mult mai minunat” - un nume care exprimă exact ceea ce este El în propria natură.

Și acest nume „El îl are prin moștenire”. Acesta nu este un nume acordat, ci un nume care este moștenit.

Acum, acesta se află în natura lucrurilor, ca un adevăr veșnic, că singurul numele pe care orice persoană îl poate moșteni este numele tatălui său. Acest nume, apoi, a lui Hristos, care este mai bun decât cel al îngerilor, este numele Tatălui Său, și numele Tatălui Său este Dumnezeu. Numele Fiului, prin urmare, pe care El îl are prin moștenire, este Dumnezeu”. (Calea consacrată a desăvârșirii creștine pag.13,14)

Capitolul unu din Evrei explicat de A.T. Jones nu ne lasă absolut nici un dubiu cu privire la motivul de ce Hristos nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, acest lucru de asemenea nu ne lasă nici un dubiu cu privire la temeiul pe care Hristos nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu. Puterea, poziția, statutul lui Hristos, toate acestea I-au fost date Lui de către Tatăl și Fiul deține toate aceste lucruri prin credința în Cuvântul Tatălui Său. Atunci când Tatăl a zis Fiului:

Evrei 1:5, „ Căci, căruia dintre îngeri i-a spus El vreodată: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut? Și din nou: Eu Îi voi fi Tată şi El îmi va fi Fiu” (Biblia fidela)

Și din nou:

Evrei 1:6, „ Și din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut, El spune: să I se închine toţi îngerii lui Dumnezeu”. (Biblia fidela)

Și din nou:

Evrei 1:8, „Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna; un sceptru al dreptăţii este sceptrul împărăţiei Tale”. (Biblia fidela)

Fiul a acceptat cuvintele Tatălui prin credință. Cum așa? Primirea unei moșteniri necesită un act de credință față de dătătorul. Când Tatăl a numit pe Hristos să fie moștenitor al tuturor lucrurilor, Fiul a acceptat această numire prin credință. Din nou, de ce Hristos a acceptat aceste lucruri prin credință? Noi răspundem: deoarece acestea I-au fost date Lui de către Tatăl.

Acum ajungem la esența problemei cu privire la motivul de ce Hristos nu a socotit ca tâlhărie să fie egal cu Dumnezeu, să fie moștenitor al tuturor lucrurilor, să dețină titlul de Dumnezeu și de a fi venerat de toți îngerii? Gândirea lui a fost un act de credință. Acesta a fost credința care trăiește prin fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. Aceasta este credința eternă a lui Isus - o credință care I-a permis să creadă ceea ce Tatăl a zis despre El și anume să se considere pe Sine egal cu Dumnezeu, să fie venerat ca Dumnezeu și să posede toată plinătatea divinității Tatălui. Isus, puternicul nostru Prinț, a ales prin credință să accepte tot ceea ce Tatăl a spus și a făcut pentru El. În timp ce Isus stă pe tronul universului, citim despre El:

Evrei 1:8 „Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna; un sceptru al dreptăţii este sceptrul împărăţiei Tale”. (Biblia fidela)

Și cum posedă Hristos acest sceptru al dreptăţii? A fost prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl dat Lui. Fiul lui Dumnezeu este neprihănit prin credință. Fiul lui Dumnezeu este inima și sufletul, nucleul, piatra de temelie a neprihănirii prin credință, deoarece aceasta este exact modul în care El a trăit, trăiește și va trăi în veci de veci. Acesta este motivul pentru care El este Tatăl veșnic al tuturor celor care trăiesc prin credința lui Isus în Cuvântul Tatălui.

În timp ce privim la Fiul în această lumină clară, suntem transformaţi în imaginea credinței Lui. Credința Lui în Cuvântul Tatălui Său locuiește în noi prin Duhul, prin urmare noi, de asemenea, credem Cuvântul Tatălui cu privire la noi. În timp ce privim la Hristos „așa cum este El”, suntem transformaţi în aceeași imagine, chiar prin slava Domnului.

În opoziție cu această imagine a lui Isus ca deținând sceptrul neprihănirii prin credință, vedem un alt Hristos, un Baraba care se întronează în toate crezurile creștinătății. De ce acest tâlhar crede că nu este tâlhărie să fie egal cu Dumnezeu? În ce constă această încredere înșelătoare ce-l determină să nu gândească că este tâlhărie? De ce se uită la sine și arată spre propria-i putere, cunoaștere, vârsta lui proprie veșnică. El nu deține aceste lucruri prin credință, ci prin propria sa glorie eternă. El nu se odihnește pe Cuvântul Tatălui, ci mai degrabă asupra lui însuși. Atunci când este chemat să declare încrederea lui, el se ridică și dezvăluie pedigree-ul lui de dumnezeire nu prin credință, ci prin încrederea în sine. El stă în templul lui Dumnezeu proclamandu-se el însuşi Dumnezeu, pentru că a râvnit să urce în partea de miazănoapte și să fie ca Cel Prea Înalt.

Care este atunci efectul de a privi o astfel de ființă, această a doua persoană a Trinității? El este imaginea perfectă a încrederii în sine și a posedării de sine. Dar mai mult decât aceasta, acest viclean înșelător pune asupra lui masca unui Isus care este dependent în timpul încarnării sale. El maschează încrederea sa în sine însuși cu un fiu supus și încrezător. El îmbină adevărul și falsul cu scopul de a ascunde adevărata sa încredere în sine. El proiectează o imagine de supunere încrezătoare din resursele sale eterne de încredere în sine. Ne întrebăm din nou, care este rezultatul din a privi această încrezătoare în sine persoană a doua a Trinității? Chiar încrederea în sine, desigur! Privind suntem schimbați în același chip. Dacă noi Îl percepem pe Isus a fi Dumnezeu prin resursele Sale proprii, atunci vom deveni oameni din resursele noastre proprii. Dar, dacă credem că Isus este Dumnezeu prin credința în Cuvântul Tatălui, atunci vom deveni oameni ai credinței în ai Tatălui Cuvânt, formaţi în aceeași imagine.

Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu: pentru că mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. Mulți vor veni în numele lui Hristos pretinzând a fi El și vor înșela pe mulți.

Noi suntem neprihăniți prin credință atunci când privim pe Isus așa cum este El - Neprihănit prin credință.