Aplicația practica al unui adevăr teoretic

Postat Feb 07, 2016 de Dejan Andov În interior Tatăl și Fiul Accesări: 365

                      

                              APLICAȚIA PRACTICA AL UNUI ADEVĂR TEORETIC

 


Ultimii ani au adus mari dezbateri în mijlocul bisericii lui Dumnezeu la subiectul Dumnezeirii. Poporul se dezbină și criza pare să crească în intensitate. În mijlocul acestor dezbateri se pune o întrebare logică: la ce mă ajută pe mine cunoașterea acestui subiect în umblarea mea personală cu Domnul Isus Hristos? Care este folosul de a crede corect adevărul despre Dumnezeu și care este pierderea dacă cred greșit la acest punct? Personal mi-au fost puse asemenea întrebări și într-adevăr, acestea necesită un răspuns clar. Oare este acest subiect chiar atât de important?
În articolul de față ne vom uita la un singur aspect al acestui subiect din care vom vedea care este aplicația practică a cunoașteri subiectului Dumnezeirii în mod corect.
Vom începe cu ultimele două versete din cel de-al doilea capitol din Epistola lui Pavel către Evrei. În versetele 17 și 18 din acest capitol citim:

 

  • „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evrei 2, 17. 18

În versetul 17, Pavel ne spune că Domnul Isus a trebuit să Se asemene în toate lucrurile cu frații Săi (adică noi) ca să poată fi un Mare Preot de încredere în prezența lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta se referă la slujba pe care Domnul Isus Hristos o împlinește în Sanctuarul ceresc în fața tronului lui Dumnezeu.
În versetul 18, Pavel ne spune că Domnul Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi (vezi și Evrei 4, 15) și din aceste ispite a învățat cum poate să vină în ajutor celor ce sunt ispitiți (adică noi). Acum, cei ce sunt ispitiți se găsesc pe tot globul pământului. Versetul 17 așa cum am spus, face o referire la slujirea Domnului Isus, în natura Sa umană, în Cer, în prezența lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc. Versetul 18, pe de altă parte, face o referire la o altă lucrare de slujire pe care Domnul Isus o împlinește în cei care sunt ispitiți, adica în copii Săi pe pământ.
Aceasta înseamnă că Domnul Isus Hristos în același timp împlinește două funcții de slujire distincte, una în Cer și celelaltă pe pământ. Acum, noi știm că El s-a înălțat în Cer în natura umană și în această natură El împlinește lucrarea Sa de Mare Preot, dar în ce formă împlinește El lucrarea Sa pe pământ? Evident, aceasta nu poate fi în natura umană din simplul motiv pentru că aceasta nu poate fi prezentă în mai multe locuri în același timp.
Acum, doctrina populară a Trinității susține că cel care slujește pe pământ, după înălțarea Domnului Isus, este altcineva decât Domnul Isus Hristos. După această doctrină, Duhul Sfânt este o ființă separată de Domnul Isus, care a fost trimis să-L înlocuiască și să continue lucrarea Sa pe pământ.
Totuși, Pavel în versetul 18 din Evrei 2 ne spune că singurul care poate să ajute pe cei ce sunt ispitiți este cineva care a fost el însuși ispitit, pentru că numai unul care a fost ispitit poate să înțeleagă experiența ispitei prin care trec cei ispitiți. Aici este problema cu doctrina Trinității! Duhul Sfânt în această doctrină, fiind o ființă separată de Domnul Isus, niciodată nu a fost pe pământ ca om și nici nu a fost ispitit în toate lucrurile în care suntem suntem ispitiți noi și prin urmare, nu a învățăt din experiență cum poate veni în ajutor celor ce sunt ispitiți. Se pune întrebarea, cum ne poate ajuta o ființă care este în necunoștință totală în ce privește ispitele cu care ne confruntăm zi de zi? În plus, Pavel pare foarte clar ca să fie înțeles greșit. El spune că Domnul Isus a fost ispitit pentru ca să poată veni în ajutorul celor ce sunt ispitiţi! El vine și nu altcineva, spune Pavel.
Să citim acum ce spune serva Domnului în Hristos lumina lumii, pag. 166 (original):

  • „În timp ce Isus slujeste în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul Lui cel Sfânt, și slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineste fagăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166)

Citiți cu atenție prima propoziție. Sora White spune că, în timp ce Domnul Isus slujește în Sanctuarul de sus, în același timp EL ESTE și nu altcineva, prin Duhul lui cel Sfânt, și slujitor în biserica Sa pe pământ. Prin aceasta El împlinește făgăduința Sa pe care a dat-o ucenicilor în Matei 28, 20: „Iată că Eu sunt (El, nu altcineva!) cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului”. Ultima propoziție spune că biserica Lui are prezența Lui întăritoare și nu prezența unei alte ființe. Sora White actualmente în acest citat spune exact același lucru pe care îl spune și Pavel în versetele din Evrei 2, despre care discutăm. El este slujitor în biserica Sa, nu altcineva.
Următorul citat face acest lucru și mai clar:

  • „Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc în mod personal; de aceea era în interesul lor ca El să-i părăsească, să meargă la Tatăl Său, si să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este El Însusi dezbrăcat de personalitatea umanităţii, si astfel independent. El se putea prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca Omniprezent ...” (14MR, 23,24)

Citiți, fraților, cu mare atenție: sora White ne spune aici că Duhul Sfânt este EL ÎNSUȘI! Este Domnul Isus Hristos Însuși și nu altcineva. Dar observați, în slujba Sa pe pământ, El este prin Duhul Său dezbrăcat de personalitatea umanității. Aceasta înseamna că, în timp ce în Sanctuarul din cer, Domnul Isus slujește ca o persoana în natura umană, în același timp El Însuși slujește și în biserica Sa pe pământ ca o persoană spirituală, prin Duhul Său cel Sfânt. Este o singură Ființă sau un singur Individ, dar două personalității distincte, una fizică și una spirituală.
Acum, găsim mai multe dovezi în Scriptură și Spiritul Profetic că Domnul Isus într-adevăr este Cel care vine prin Duhul Sfânt? Să citim ce spune Pavel în 1 Corinteni 15, 45:

  • „De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”

Apostolul aici afirmă că cel de-al doilea Adam, care, bineînțeles, este Isus Hristos, a fost făcut un duh dătător de viață. Ce înseamnă aceasta? Când a fost El făcut un duh dătător de viață? Și o altă întrebare, de ce a fost făcut El un duh dătător de viață?
Pentru a răspunde la aceste întrebări va trebui să ne întoarcem la momentul întrupării. În acest moment, acum 2000 de ani, Fiul divin al lui Dumnezeu a devenit om luând natura umană pe care o va păstra pentru totdeauna. Știm acest lucru din Spiritul Profetic:

  • „Ca să ne asigure de planul Său imutabil de pace, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu născut să devină membru al familiei omenești și să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească” (Hristos lumina lumii 25)

În momentul întrupării Sale, Fiul lui Dumnezeu a renunțat la omniprezența Sa așa că nu putea să fie prezent în același timp decât într-un singur loc. Acum, în Ioan 7, 38.39 citim următorul:

  • „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

Aici apostolul Ioan ne spune că în momentul când Isus a spus aceste cuvinte Duhul Sfânt încă nu fusese dat și motivul pentru care Duhul nu fusese dat era fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Notați idea! Trimiterea Duhului a fost strâns legată de proslăvirea lui Isus. Cu alte cuvinte, dacă Isus nu ar fi fost proslăvit, Duhul nu putea să fie dat. De ce? Care este legătura între proslăvirea lui Isus și dăruirea Duhului Sfânt?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegem ce înseamnă ca Isus să fie proslăvit și când a fost El proslăvit. La această proslăvire se refera El Însuși în rugăcinea Sa din Ioan 17 în versetul 5:

  • „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.”

Deci, în acest verset, Domnul Isus cere de la Tatăl Său să-L proslăvească cu slava pe care El a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea. Deci, slava despre care este vorba aici cu care Isus trebuia să fie proslăvit, este ceva pe care Domnul Isus l-a avut înainte dar pentru un anumit timp l-a lăsat deoparte și acum, la sfârșitul misiunii Sale pe pământ, El cere de la Tatăl Său această slavă înapoi. E clar acest lucru?
Spiritul Profetic face o afirmație clară prin care ne descoperă care este această slava despre care s-a rugat Domnul Isus dar și motivul pentru care El a cerut să fie proslăvit. Să citim:

  • „Isus aşteaptă să sufle asupra tuturor ucenicilor Săi, şi să le dea inspiraţia Duhului Său plin de sfinţenie şi să transfere influenţa vitală de la El Însuşi la poporul Său. El îi va face să înţeleagă că de acum înainte nu mai pot sluji la doi stăpâni. Vieţile lor nu pot fi împărţite. Hristos va trăi în agenţii Săi umani, va lucra prin facultăţile lor. Voinţa lor trebuie să fie supusă Voinţei Lui, ei trebuie să acţioneze cu spiritul Lui, pentru ca să nu mai fie ei cei care trăiesc, ci Hristos care locuieşte în ei. Isus caută să întipărească asupra lor gândul că, dândule Duhul Său cel Sfânt, le dă slava pe care Tatăl i-a dat-o Lui, pentru ca El şi poporul Lui să fie una în Dumnezeu.” (ST, 3 Octombrie 1892)

Cred că acest citat este suficient de clar pentru a necesita vre-un comentariu. Serva Domnului spune că slava despre care s-a rugat Domnul Isus cerând-o de la Tatăl Său este de fapt Duhul Sfânt și motivul pentru care a cerut-o să-I fie dată era ca El să poată „trăi în agenții Săi umani”. Cu alte cuvinte, este vorba despre omniprezența Sa. În trup uman El era limitat la un singur loc și Îi era cu neputința să trăiască în urmașii Săi. De aceea, cerea de la Tatăl să-i dea înapoi omniprezența pe care o avut-o înainte de întrupare dar care a lăsat-o pentru a putea experimenta ispitele și luptele care le duc ființele umane. Motivul pentru care o cerea era ca să poată  „trăi în agenții Săi umani” și pentru a putea veni „în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”
Acum, când a primit El această slava, și care a fost rezultatul primirii ei? Ellen White spune:

  • „Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata făgăduinţă. Pentru aceasta, ei trebuia să aştepte mai înainte de a începe lucrarea lor. Când Hristos a trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie. Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un semn că El a primit, ca preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste poporul Său.” (Faptele Apostolilor 38)

Ziua cincizecimii! Aceasta este ziua proslăvirii lui Isus și întronării Lui ca Mare Preot. Este ziua când Domnul Isus și-a primit omniprezența Sa de către Tatăl, care este Duhul Sfânt. Acum, această zi în Vechiul Testament a fost simbolizată prin ungerea preoților și a marelui preot despre care citim în următoarele versete:

  • „Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să-l încingi cu brâul efodului. Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap, şi să-l ungi.” Exodul 29, 5-7

Atunci când marele preot era pus în slujbă el a fost uns cu untdelemn pe capul lui. Ce se întâmpla cu acest untdelemn după ce era turnat pe capul marelui preot? Citim despre asta în Psalm 133, 2:
„Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui.”
Deci, untdelemnul turnat pe capul marelui preot se vărsa pe barbă lui și veșmintele lui, adică trupul lui. Aceasta era numai o ilustrație a marelui eveniment al încoronării Marelui nostru Preot în Sanctuarul ceresc. Untdelemnul folosit pentru ungerea marelui preot îl reprezintă pe Duhul Sfânt sau aceea slava cu care Tatăl L-a uns pe Fiul Său la ziua cincizecimii. Ce s-a întâmplat în momentul când Domnul Isus a fost uns? Așa cum în ilustrație, untdelemnul cobora de la capul marelui preot pe trupul lui tot așa în realitate, Duhul Sfânt turnat peste Capul bisericii, Domnul Isus Hristos, s-a coborât peste trupul Lui, biserica. Domnul Isus Hristos din acest moment trăiește în agenții Săi umani nelimitat de trupul Său uman în care slujește în prezența lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc.  De aceea, în Betleem Fiul lui Dumnezeu a fost făcut trup (Ioan 1, 14) dar la cincizecime Fiul lui Dumnezeu a fost făcut duh dătător de viața (1 Corinteni 15, 45), un singur individ dar două personălității distincte. Acest adevăr ne este clar prezentat și în Marcu 16, 19.20:

  • „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.” Marcu 16, 19.20

Versetul 19 se refera la momentul înălțării Domnului Isus. Ni se spune că, după ce a vorbit cu ucenicii Săi, Domnul Isus S-a înălțat la Cer iar ucenici au plecat și au propovăduit pretutindeni. Și acum fiți atenți, ultima parte spune: DOMNUL lucra împreună cu ei și întârea Cuvântul prin semne și minuni. Domnul Însuși lucra prin ei și nu altcineva!
Despre acest adevăr a vorbit și Domnul Isus în parabola Sa din Ioan 15:

  • „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Ioan 15, 5

În această parabolă Domnul Isus și ucenicii Lui sunt comparați cu vița și mlădițele ei. Mlădițele își primesc viața de la viță și dacă sunt despărțiți de viță ele se usucă și nu pot aduce roade. Tot așa, spune Isus,
ucenicii Săi trebuie să rămână în El și să primească viața de la El pentru a putea trăi și aduce multe roade. Acum, să citim următorul citat din Spiritul Profetic în care putem vedea în mod clar care este această viață care unește Vița adevărată (Domnul Isus) cu mlădițele ei (ucenicii Lui):

  • „Astăzi, sunt mulţi tot atât de neştiutori în ceea ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credincioşii aceia din Efes; totuşi, nici un alt adevăr nu este învăţat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profeţii şi apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însuşi Hristos ne atrage atenţia asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în susţinerea vieţii spirituale. Seva viţei, ridicându-se din rădăcină este împrăştiată în ramuri, ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase ale faptelor sfinte.” (Faptele apostolilor 285)

Observați partea accentuată. Duhul Sfânt este adevărata seva Viței, care pornește de la Vița (Domnul Isus) și pătrunde sufletul urmașilor Săi și le aduce până și gândurile în ascultare de voința lui Dumnezeu. Duhul Sfânt pornește sau purcede de la Domnul Isus Hristos. El este o parte din El și nu o ființă separată. Să citim un alt citat:

  • „Duhul Sfânt, care purcede de la Singurul Fiu Născut al Lui Dumnezeu, uneşte omul, trup, suflet şi spirit, de natura divino-umană perfectă a Lui Hristos. Această legătură este reprezentată de uniunea viţei şi a ramurilor. Omul muritor este unit cu natura umană a Lui Hristos. Prin credinţă, natura umană este asimilată cu natura Lui Hristos. Suntem făcuţi una cu Dumnezeu în Hristos.” (RH, 5 Aprilie 1906)

Să citim în continuare Romani 8, 26:

  • „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8, 26

Acest verset ne spune că noi suntem atât de slabi încât nici nu putem să ne rugăm cum trebuie. De aceea Duhul Sfânt ne vine în ajutor și El mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Pentru mulți acest verset este o dovadă că Duhul Sfânt este o ființă separată de Domnul Isus dar din nou se pune aceași întrebare pe care am pus-o mai sus. Cum ne poate ajuta în rugăciunile noastre o ființă care niciodată nu a experimentat ispita prin care trecem noi și pentru care trebuie să ne rugăm pentru a primi putere de la Dumnezeu pentru a birui? Totuși, Scriptura este clară în ce privește cel ce mijlocește pentru noi pentru că în 1 Timotei 2, 5 ne spune că există numai un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, Domnul Isus Hristos. Duhul Sfânt nu poate să fie o altă ființă separată de Isus pentru că în acest caz vom avea doi mijlocitori și aceasta este în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Totuși, pentru a nu exista vreo îndoiala, iată ce spune serva Domnului cu privire la Romani 8, 26:

  • „Avem un singur canal de a ne apropia de Dumnezeu. Rugăciunile noastre pot veni la El doar printr-un singur nume – acela al Domnului Isus, avocatul nostru. Duhul Său trebuie să inspire cererile noastre. Nici un foc străin nu trebuia să fie folosit în cădelnițele care erau aduse înaintea lui Dumnezeu în sanctuar. În același fel, Domnul Însuși trebuie să aprindă în noi dorința arzătoare, dacă rugăciunile noastre sunt acceptate de El. Înăuntrul nostru Duhul Sfânt trebuie să facă mijlocire pentru noi, cu suspine negrăite.” (RH, February 9, 1897)

Observați cum în acest citat sora White vorbește despre Domnul Isus și Duhul Sfânt interschimbabil. Există un singur canal prin care ne putem apropia de Dumnezeu și acesta este Domnul Isus. El Însuși trebuie să aprindă în noi dorința arzătoare ca rugăciunile noastre să fie acceptate de Dumnezeu. Și El face acest lucru prin Duhul Său cel Sfânt sau prin omniprezența Sa. În acest context să citim și următorul citat:

  • „Aceia care poartă răspunderi să-şi aducă aminte că Duhul Sfânt este Cel care modelează. Domnul este Cel care controlează. Nu trebuie să căutăm să modelăm noi, potrivit cu ideile noastre, pe aceia pentru care lucrăm, ci să-L lăsăm pe Hristos să facă această modelare. El nu urmează nici un criteriu omenesc. El lucrează după propria Sa gândire şi spirit.” (Mărturii vol. 9, 135)

Cine este Cel care modelează? Clar, Domnul Isus hristos prin Duhul Său. Nu cineva separat de El.   
La sfârșit, să ne uităm și la problema Mângâietorului. Dacă toate acestea pe care le-am descoperit până acum sunt adevărate, atunci este de așteptat să aflăm că Domnul Isus Hristos este de asemenea Mângâietorul care era promis de El Îsuși în Ioan 14. Serva Domnului face acest lucru foarte clar. Să citim câteva afirmații:

  • “Hristos ne spune că Spiritul Sfânt este Mângâietorul, iar Mângâietorul este Duhul Sfânt, Spiritul adevărului pe care Tatăl îl va trimite în Numele Meu.’ Aceasta se referă la omniprezenţa Spiritului Lui Hristos, numit Mângâietor” (Manuscrise Eliberate vol. 14, 179)
  • „Privind prin credinţă la Isus, credinţa noastră străpunge umbrele si Îl adorăm pe Dumnezeu pentru minunata Lui dragoste de a ni-L da pe Isus, Mângâietorul” (Manuscrise Eliberate vol. 19, 297)
  • „O, cât de preţioase sunt aceste cuvinte pentru fiecare suflet îndurerat! Hristos este Îndrumătorul si Mângâietorul nostru, care ne mângâie în toate necazurile noastre” (Comentarii Biblice AZȘ, vol. 6, p. 1077)
  • „Să studieze capitolul 17 din Ioan si să înveţe cum să se roage si cum să trăiască rugăciunea lui Hristos. El este Mângâietorul. El va locui în inimile lor făcându-le bucuria deplină” (RH January 27, 1903)
  • „Nu este un alt mângâietor ca Isus, atât de sensibil și de adevărat. El este mișcat de simțământul neputinței noastre. Spiritul Lui vorbește inimii… Influența Duhului Sfânt este viața lui Isus în suflet.” (RH 26 Octombrie, 1897)

Cred că este destul de clar.
Acum, cum ne afectează acest adevăr în mod personal. Ca să răspundem la această întrebare vom citi un citat din cartea „Experiențe și viziuni”, pagina 55, 56:

  • „L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărţitură şi aşezându-Se. Apoi, Isus S-a ridicat de pe tron şi cei mai mulţi dintre cei care erau aplecaţi s-au ridicat împreună cu El... Cei care Se ridicaseră împreună cu Isus îşi trimiteau către El credinţa, în Sfânta Sfintelor, şi se rugau: „Tatăl meu, dă-Mi Duhul Tău”. Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere şi multă iubire, bucurie şi pace.M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecaţi înaintea tronului; nu ştiau că Isus îl părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind în sus către tron şi rugându-se: „Tată, dă-ne Duhul Tău”. Satana sufla atunci asupra lor o înrâurire nesfântă; era în aceasta lumină şi multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire, de a-i trage înapoi şi de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu.” (Experiențe și viziuni 55, 56)

În această vedenie profetică avem două grupe de oameni rugându-se lui Dumnezeu. Amândouă grupele folosesc aceleași cuvinte și cer același lucru, dar primesc răspuns diferit. Primului grup răspunde Domnul Isus și le trimite Duhul Său în timp ce celui de-al doilea grup îi răspunde Satana și le trimite o înrâuire nesfântă. Acum, ei folosesc același cuvinte și cer același lucru, adică Duh Sfânt. Dar de ce primesc răspuns diferit? Unde este diferența? Răspunsul este clar, diferența este în mintea lor și în înțelegerea lor cu privire la ceea ce vor primi. Cei care cred în Trinitate și se roagă pentru Duh Sfânt, pe cine așteaptă de fapt ei să primească? Cu siguranță
nu pe Domnul Isus pentru că ei nu cred că Duhul Sfânt este El Însuși. Ei așteaptă să primească pe altcineva care a preluat locul Lui după înalțarea Sa. De acea, ei primesc pe altcineva dar acest altcineva, așa cum deja am spus, nu cunoaște ispitele prin care trec oamenii și de aceea nu este în stare să le vină în ajutor atunci când sunt ispitiți. Aceasta este lucrarea diavolului care caută să slăbească biserica lui Dumnezeu ascunzându-L pe adevăratul Mângâietor, singurul care le poate ajuta. Serva Domnului ne-a avertizat în privința acestei lucrări:

  • „Motivul pentru care bisericile sunt slabe, bolnave, pe punctul de a muri, este acela că vrăjmasul a adus asupra sufletelor tremurătoare influenţe de o natură descurajatoare. El a căutat să-L ascundă vederii lor pe Isus ca Mângâietor, ca pe unul care mustră, sfătuie si avertizează spunând: „Aceasta este calea, mergeţi pe ea”.” (RH 26 August, 1890).

Rugăciunea mea este că fiecare care citește să înțeleagă importanța acestui subiect și prin credință să-L primească pe Domnul Isus, Cel care a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi și care singurul ne poate ajuta atunci când suntem asaltați de ispite. Amin!  

 

  • „Unitatea creștină constă din unirea mlădițelor cu același butuc de viță părinte, care este puterea dătătoare de viață a centrului care suportă altoiul grefat, care s-a unit cu vița. În intenții și dorințe, în cuvinte și fapte, trebuie să aibă loc o identificare cu Hristos, o participare continuă la viața Sa spirituală.” (RH Nov. 9, 1897)
  • „Toate pretențiile din creştinism, sunt numai expresii de credinţă fără viață până cand Isus nu îl va umple pe cel credincios cu viața Sa spirituală, care este Duhul Sfânt. Evanghelistul nu este pregătit să învețe adevărul și să fie reprezentantul lui Hristos până când nu a primit acest dar ceresc.” (Spiritul Profetic vol. 3, 242)
  • „Duhul Sfânt este adierea vieţii spirituale în suflet. Suflarea lui Hristos peste ucenicii Săi a fost suflarea adevăratei vieți spirituale... Împărtăşirea Duhului este împărtăşirea vieţii lui Hristos, care trebuia să-i califice pe ucenici pentru misiunea lor... Dar, Duhul Sfânt încă nu Se manifestase pe deplin, deoarece Hristos încă nu fusese proslăvit. (Review and Herald, 13 Iunie, 1899)